Este clar pentru toată lumea că lipsa dinților este asociată cu disconfort și afectează direct stima de sine a unei persoane. De foarte multe ori persoanele cu dinții lipsă nu mai zâmbesc sau își acoperă gura cu mâinile. Implanturile dentare sunt minunea modernă în stomatologie și, deși sunt încă considerate o procedură costisitoare, prețul lor este aproape egal cu podurile standard, iar confortul este incomparabil.
De ce să alegi un implant dentar?
Când te confrunți cu o alegere, gândește-te la implantul dentar, deoarece micile compromisuri pe care le faci cu sănătatea ta pot duce la consecințe ireversibile și costisitoare în viitor. Primul și cel mai important beneficiu al implantului este acela că poți păstra dinții adiacenți intacți, fără a-i pili și încărca cu structurile punții sau protezei. Cu implanturi dentare se poate înlocui orice dinte lipsă, indiferent unde se află - în zona estetică sau în părțile masticatorii.